Autoritățile locale din Hilișeu-Horia au participat, astăzi, la un exercițiu de verificare a capacității de intervenție în cazul unor inundații severe. Potrivit scenariului stabilit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, peste 30 de gospodării au fost inundate după ce râul Jijia a ieșit din albie în urma precipitațiilor abundente.
Specialiștii ISU, din cadrul Centrului Operațional, Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și Inspecției de Prevenire, au analizat modul în care Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Hilișeu-Horia a pus în aplicare planurile de intervenție și protecție a populației. Exercițiul a inclus simulări privind avertizarea, alarmarea publică și evacuarea persoanelor din zonele de risc.
O parte dintre participanți au fost implicați și în gestionarea inundațiilor istorice din 2010, când 64 de case au fost distruse și peste 300 de persoane afectate. Atunci, 35 de familii au fost nevoite să locuiască aproape doi ani într-o tabără de sinistrați ridicată în localitate.
Activitatea a avut loc în cadrul Planului de pregătire în situații de urgență pentru 2025, aprobat prin Ordin al Prefectului, și a fost organizată cu ocazia Săptămânii Protecției Civile din România.