La data de 1 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control o autoutilitară din comuna Havârna, condusă de un bărbat din Hilișeu Horia, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, s-a constatat că vehiculul transporta peste un metru cub de lemne, fără a deține documente legale privind proveniența sau transportul acestora.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.