Astăzi, vremea va fi predominant închisă, iar temperaturile vor fi în scădere, în special în zona intracarpatică. Ploile își vor face apariția în vest, nord-vest și centru, iar în zonele montane se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în estul țării și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade Celsius, în timp ce minimele vor varia între -1 și 5 grade.
În nordul Moldovei și Bucovina, cerul va fi mai mult noros, iar în zonele joase se va forma ceață. Temperaturile diurne vor atinge 8-9 grade Celsius, iar vântul va deveni mai activ pe parcursul zilei. În cursul nopții sunt așteptate și precipitații.
Pentru județul Botoșani, meteorologii anunță o zi cu cer predominant noros și temperaturi maxime situate între 4 și 6 grade Celsius. Pe timpul nopții, valorile termice vor coborî până la 3 grade, iar vântul va sufla slab până la moderat dinspre sud-sud-est. Spre seară, șansele de ploaie vor crește.
În zona montană, vremea se va menține mohorâtă, iar temperaturile vor scădea față de intervalul precedent. Precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând din Carpații Occidentali. La altitudini de peste 1.500 de metri, în a doua parte a zilei, vor predomina ninsorile, iar pe alocuri se vor forma condiții de polei. Vântul va avea intensificări temporare, în special pe crestele montane, unde va sufla moderat spre tare. Pe alocuri, ceața va reduce vizibilitatea.