Fostul candidat independent la prezidențiale, Călin Georgescu, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a fost audiat miercuri la Parchetul General într-un dosar cu șase capete de acuzare. Georgescu, acuzat de inițierea și constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist și xenofob, dar și de promovarea cultului unor figuri istorice vinovate de genocid și crime de război, a fost oprit în trafic și dus la audieri cu mandat.
Potrivit anchetei, Georgescu este suspectat că ar fi promovat ideologii extremiste, iar într-un discurs susținut în Piața Universității ar fi reluat cuvintele și gesturile mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război. În plus, fostul candidat este acuzat că a aderat la o organizație condusă de Marian Motocu, care avea ca scop organizarea de acțiuni violente împotriva politicienilor, judecătorilor și minorităților etnice.
În cadrul anchetei, au fost interceptate și discuții între Georgescu și Motocu, iar acesta din urmă a fost documentat contactând Ambasada Rusiei, fiind suspectat de legături cu entități externe.
După cele cinci ore de audieri, Georgescu a fost pus sub control judiciar, iar la ieșirea din sediul Parchetului General, nu a dorit să comenteze acuzațiile, spunând doar: „Nu mă mai surprinde nimic, ne amintește de comunismul din ‘50, mergem înainte.”
De asemenea, în fața Parchetului, mai mulți susținători, printre care și lideri ai AUR, au protestat împotriva aducerii lui Georgescu la audieri. Soția acestuia, Cristela Georgescu, l-a însoțit, declarând că a venit pentru a-i fi alături soțului său.
În acest dosar, procurorii au dispus continuarea urmăririi penale pentru acuzațiile de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații, dar și pentru sprijinirea unor organizații cu caracter antisemit.