Situație dificilă la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, unde opt angajați vor trebui să părăsească instituția ca urmare a prevederilor „ordonanței trenuleț”. Conform noilor reglementări, angajații care cumulează pensia cu salariul nu mai pot ocupa funcțiile respective, ceea ce afectează activitatea teatrului, inclusiv pe partea tehnică.
„La ora actuală, noi avem opt angajați care cumulează pensia cu contractele de muncă și această ordonanță ne impune să refacem aceste contracte. Nouă ne pare rău și ne dorim să păstrăm relațiile în continuare, dar în alte condiții contractuale. […] E foarte complicat să vorbesc mai departe de activitatea teatrului în momentul când măcar unul din ei pică din organigramă. Și vorbim și de posturi unice, dar mai avem nevoie de personal”, a declarat Alexandru Vasilachi, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”.
Pentru a marca plecarea celor opt colegi, actorii instituției vor dedica spectacolul în premieră „Nebunia măririi” acestora.
„Personal, mi-aș dori ca acest spectacol să-l dedicăm colegilor noștri, care din cauza „ordonanței trenuleț” vor pleca din teatru, deodată, undeva pe la începutul lui martie. Nu cred că vom mai găsi ceva de calibrul lor, de experiența lor. Și pentru cei opt colegi ai noștri, aceasta va fi ultima premieră a lor ca angajați ai teatrului”, a declarat regizorul Ioan Crețeanu.
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a fost recent modernizat, iar lipsa de personal ar putea îngreuna desfășurarea spectacolelor.