Comuna Nicșeni, din județul Botoșani, va beneficia de un sistem modern de alimentare cu apă și o rețea de canalizare, în urma unei investiții de peste 32 de milioane de lei. Primăria Nicșeni a lansat procedura de licitație pentru proiectarea și execuția acestor lucrări, care vor deservi atât localitatea Nicșeni, cât și satul Dorobanți.
„Investiția implică proiectare, inclusiv verificarea tehnică de specialitate și asistența tehnică a proiectantului, precum și execuția lucrărilor pentru înființarea sistemului de alimentare cu apă potabilă și a sistemului de canalizare a apelor uzate, constând în rețele de aducțiune și de distribuție apă potabilă, inclusiv branșamente, stație de pompare apă și hidranți, rețele de canalizare gravitaționale și subpresiune, cu stații de pompare apă uzată și stații de epurare modulară”, au precizat reprezentanții Primăriei Nicșeni.
Proiectul va fi implementat în două etape. Prima etapă este finanțată prin Programul „Anghel Saligny” și din bugetul local, atât pentru rețeaua de apă, cât și pentru canalizare. Cea de-a doua etapă va fi realizată în funcție de fondurile suplimentare care vor fi alocate sau identificate ulterior.
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 32.059.372 de lei.