Trei persoane, printre care și un copil de un an, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs luni după-amiază, pe DN 29 D, în localitatea Trușești, județul Botoșani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau cinci persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și un modul de descarcerare, precum și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Echipa de intervenție a constatat că nu erau persoane încarcerate. Totuși, trei persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, deconectând bornele bateriei autoturismului implicat.
Polițiștii au început ancheta pentru a stabili cauzele și circumstanțele producerii accidentului.