O acțiune comună desfășurată pe 20 februarie 2025 de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu Serviciul Rutier și reprezentanți ai Registrului Auto Român, s-a finalizat cu sancțiuni semnificative pentru transportatori. Acțiunea a avut loc între orele 09:00-11:30 și a vizat prevenirea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice.
În cadrul verificărilor, au fost controlate peste 30 de autovehicule, iar 15 conducători auto au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni au vizat defecțiuni tehnice ale vehiculelor, trei dintre șoferi fiind amendați și avându-le retrase certificatele de înmatriculare. Alte patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea reglementărilor privind perioadele de conducere, pauzele și odihna conducătorilor auto care transportau marfă.