Un accident de circulație a avut loc luni pe drumul național D.N. 29C, în orașul Bucecea, județul Botoșani, fiind provocat de un tânăr din Suceava care se afla sub influența alcoolului. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile.
Potrivit polițiștilor, testul efectuat cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior, în urma prelevării de mostre biologice de sânge, rezultatul a fost de 2,13 mg/l alcool pur.
Ca urmare a faptului că șoferul se afla într-o stare avansată de ebrietate, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, pentru a fi cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.