Studiul alternativelor de traseu pentru viitorul drum de mare viteză care va lega Autostrada A7 de municipiul Botoșani a fost finalizat. Documentația tehnică, realizată de firma Consitrans, a fost aprobată în cea de-a doua etapă a Analizei Multicriteriale (AMC II), iar traseul final a fost stabilit miercuri, la Suceava. Acesta va fi supus aprobării Comitetului Tehnic Economic (CTE) din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Prin stabilirea variantei optime de traseu pentru Drumul Expres, s-a făcut un pas foarte important în implementarea acestui proiect. Nodul rutier de la Huțani, esențial pentru succesul proiectului și dezvoltarea județului, a fost menținut. Am solicitat în mod expres acest nod pentru a maximiza potențialul economic al zonei. La Bucecea se dezvoltă un parc industrial, iar prin DJ291 se va colecta traficul dinspre Dorohoi și cele două puncte vamale: Siret și Racovăț”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Noua construcție va începe în apropierea Aeroportului Salcea, de pe Autostrada A7, și va ocoli localitățile Dumbrăveni – Huțani – Vlădeni – Baisa, până în zona Mănăstirea Doamnei, unde se va conecta cu viitoarea centură a municipiului Botoșani. Distanța dintre Salcea (A7) și viitoarea centură va fi de doar 20 de kilometri.
Drumul expres va avea o lățime de 22,5 metri, cu două benzi pe sens, sensurile de mers fiind separate prin parapeți de siguranță. Viteza maximă de deplasare va fi de 120 km/h. Proiectul include 15 poduri și pasaje, cu o lungime totală de 2,6 kilometri, spații de servicii, un punct de sprijin pentru întreținere la Huțani și sisteme moderne de siguranță rutieră.
„Tot în această săptămână, au început studiile geotehnice, deminările și descărcările arheologice. De asemenea, s-au solicitat avizele necesare pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate. Este un proiect major, cel mai important pentru județul Botoșani, și cred cu tărie că reprezintă pașaportul nostru pentru dezvoltare”, a conchis senatorul Doina Federovici.
