Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de editor imagine și sunet în cadrul Serviciului Impresariat Artistic și Cinematografic.
Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții specifice, printre care: studii medii sau generale, o vechime de cel puțin 6 luni în muncă și experiență similară în domeniul cinematografiei sau alte domenii conexe. De asemenea, sunt necesare cunoștințe solide de operare pe calculator.
Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 25 februarie. Concursul va consta în trei probe: proba scrisă, programată pentru 5 martie, urmată de proba practică, pe 11 martie, și interviul, care va avea loc pe 14 martie.