Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat că proiectul privind construirea unui nou stadion municipal se află în analiză la Compania Națională de Investiții (CNI). Cu toate acestea, edilul a subliniat că această investiție nu reprezintă o prioritate absolută pentru oraș.
„Așteptăm răspuns de la CNI, apoi va urma finanțarea propriu-zisă a obiectivului, dar nu putem spune că acest proiect este cea mai importantă nevoie a orașului. Este un obiectiv pe care ni l-am propus, atât eu, cât și colegii mei din PSD, dar avem și alte priorități. Oamenii ne-au transmis acest lucru și sunt de acord că infrastructura, utilitățile și condițiile de trai trebuie să fie pe primul loc”, a declarat Cosmin Andrei, în cadrul unei emisiuni la Tele M.
Edilul a precizat că, deși actualul stadion va fi demolat pentru a face loc noului proiect, lucrările nu vor începe imediat după aprobarea finanțării. Urmează mai multe etape administrative, inclusiv avizarea în comisia tehnico-economică a Ministerului Dezvoltării, aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern și emiterea prevederii pentru finanțare.