Primăria Municipiului Botoșani se alătură campaniei globale World Cancer Day, în parteneriat cu Asociația Magic, pentru a transmite un mesaj de unitate și speranță. În această seară, clădirea municipalității va fi iluminată în portocaliu, culoarea simbolică a zilei de 4 februarie, marcând astfel Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului.
Evenimentul global, organizat anual pe 4 februarie, are rolul de a atrage atenția asupra necesității de a intensifica eforturile pentru prevenirea, depistarea și tratarea cancerului.
„Prevenția primară, screeningul și depistarea precoce încă de la primele semne sunt cele mai eficiente metode de combatere a bolii. În România, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului a fost stabilită prin lege în anul 2015. Primăria Municipiului Botoșani este alături de toți cei care duc această luptă”, a transmis instituția.