Șapte autoturisme abandonate pe domeniul public din municipiul Botoșani vor fi ridicate de polițiștii locali, după ce au fost identificate ca neîndeplinind condițiile legale pentru circulația pe drumurile publice.
Acțiunea face parte dintr-o campanie de fluidizare a traficului și de eliberare a spațiilor publice, desfășurată conform Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate.
„Motivat de cele constatate, va fi parcursă procedura legală în vederea dispunerii ridicării acestora de pe domeniul public. Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale”, a transmis Poliția Locală Botoșani.