ADS
ADS
ADS
Avocatul Daniela Elena Fetcu, numită manager interimar al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani
STIRI
Published on 28/01/2025

Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani are un nou manager interimar, în persoana avocatei Daniela Elena Fetcu. Decizia de numire a fost emisă luni, 27 ianuarie 2025, de către președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime.

Numirea vine în contextul în care fostul manager, Corneliu Prepeliță, a fost suspendat din funcție după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis o anchetă. Pe perioada controlului judiciar de 30 de zile, Prepeliță are interdicția de a-și exercita atribuțiile de conducere.

Potrivit unor surse, înainte de numirea avocatei Fetcu, s-a discutat despre posibilitatea ca funcția să fie ocupată de consilierul județean Luciana Buliga, însă aceasta nu a îndeplinit condițiile necesare. Totodată, mai mulți medici din cadrul spitalului au fost abordați pentru a prelua interimatul, însă aceștia au refuzat propunerea.

Comments