Unul dintre punctele centrale de atracție ale municipiului Botoșani, lacul din Parcul „Mihai Eminescu”, va intra într-un amplu proces de reabilitare. Proiectul, în valoare de 420.000 de euro, este realizat prin Programul Interreg Next România-Ucraina 2021-2027 și presupune colaborarea dintre municipiul Botoșani și orașul Ivano-Frankivsk din Ucraina, potrivit primarului Cosmin Andrei.
Prin acest proiect, intitulat „Lacuri urbane: Sinergie transfrontalieră pentru conservarea ecosistemului acvatic”, vor fi modernizate lacul, monumentul „Carmen Sylva”, cele două poduri din parc și aleea de trecere.
„Cu sprijinul partenerilor noștri din Ivano-Frankivsk, vom implementa soluții bazate pe cele mai bune practici europene privind infrastructura albastră și verde, protecția mediului și dezvoltarea durabilă. Proiectul simbolizează cooperarea și buna vecinătate între cele două comunități”, a declarat primarul.
La Botoșani, modernizarea lacului va include crearea de niveluri pentru dezvoltarea vieții acvatice, plantarea de plante acvatice, instalarea unui sistem de iluminare și audio, precum și pictarea cupolelor podurilor cu desene 3D. Totodată, în colaborare cu Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, va fi realizată o instalație artistică eco-friendly, cu aripi de fluture și un cadru foto interactiv, care va simboliza legătura dintre natură, artă și comunitate.
La Ivano-Frankivsk, Lacul German va fi amenajat pentru a crea un mediu propice pentru diverse specii, cu locuri de joacă prietenoase cu mediul, zone de picnic, un turn pentru observarea păsărilor și spații recreative.
Durata de implementare a proiectului este de 18 luni. Autoritățile estimează că această inițiativă va contribui la revitalizarea celor două parcuri, promovând în același timp valorile ecologice și culturale.