ADS
ADS
ADS
Tragedie la Ripiceni: O femeie de 82 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu
STIRI
Published on 19/01/2025

O femeie în vârstă de 82 de ani, din localitatea Ripiceni, județul Botoșani, a murit într-un incendiu care i-a mistuit locuința în noaptea de sâmbătă spre duminică. Flăcările au fost observate de vecini, care au alertat autoritățile.

La sosirea echipajelor de intervenție, casa și o anexă erau deja cuprinse de flăcări. Pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ripiceni, au intervenit cu două autospeciale de stingere. De asemenea, la fața locului s-au aflat o ambulanță SMURD și una a Serviciului Județean de Ambulanță.

Concomitent cu stingerea incendiului, pompierii au căutat-o pe proprietară în interiorul casei, conform informațiilor primite de la martori. Din păcate, femeia a fost găsită fără viață într-una dintre camere.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Comments