Un bărbat de 49 de ani din comuna Curtești a fost reținut de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora și ulterior s-a opus prelevării de mostre biologice de sânge. Incidentul a avut loc pe raza comunei Bălușeni, unde polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani desfășurau activități de control.
Conducătorul auto a ignorat semnalul de oprire al polițiștilor și și-a continuat deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea vehiculului, iar după câteva sute de metri, șoferul a oprit pe marginea drumului. Acesta a părăsit autoturismul și a încercat să fugă, însă a fost prins în scurt timp de polițiști.
Bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant, refuzând să respecte indicațiile agenților, ceea ce a impus imobilizarea și încătușarea sa. În urma identificării, s-a constatat că acesta emana halenă alcoolică. Polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest și să accepte prelevarea de mostre biologice de sânge, însă el a refuzat.
Ca urmare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Autoritățile continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.