Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut investighează un tânăr de 21 de ani, cetățean român, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism ce figura ca fiind radiat din circulație.
Incidentul a avut loc pe 12 ianuarie, în jurul orei 15:00. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că seria de pe autoturism nu corespundea cu cea înscrisă în certificatul de înmatriculare, iar mașina fusese radiată din Belgia în octombrie 2024.
„Tânărul a declarat că nu știa că autoturismul este radiat din Belgia, menționând că l-a achiziționat cu câteva luni în urmă din România”, a precizat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
În acest caz, autoritățile efectuează cercetări pentru conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Polițiștii vor stabili circumstanțele exacte și vor dispune măsurile legale necesare la finalizarea investigației.