Poetul național Mihai Eminescu va fi comemorat miercuri, 15 ianuarie, la Biserica Uspenia din municipiul Botoșani, într-un eveniment organizat cu sprijinul mai multor instituții culturale și administrative.
Potrivit Arhiepiscopiei Iașilor, Parohia Uspenia, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Botoșani, Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Botoșani și Primăria Botoșani, a pregătit o serie de momente dedicate marelui poet:
- 10:30 – Slujbă de pomenire în Biserica Uspenia, unde Mihai Eminescu a fost botezat;
- 11:00 – Recital de poezie susținut de membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Botoșani, în fața statuii poetului din curtea bisericii;
- 11:30 – Depunere de coroane de către oficialitățile locale și județene la statuia lui Mihai Eminescu;
- 14:00 – Recital de poezie oferit de Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Botoșani, tot în curtea lăcașului de cult, la statuia poetului.
Aceste manifestări reprezintă un omagiu adus memoriei celui care a fost și rămâne o emblemă a culturii românești, legat prin rădăcinile sale de județul Botoșani.