Un botoșănean în vârstă de 23 de ani a fost implicat într-un accident rutier produs pe DJ 208C, în localitatea Vercicani, județul Suceava, pe 8 ianuarie. Dumitru C., din comuna Unțeni, județul Botoșani, conducea un autoturism marca BMW și s-a angajat în depășirea unui Opel condus de Ștefania V., în vârstă de 29 de ani. Șoferița Opelului nu a observat manevra de depășire și a virat spre axul drumului, intrând în coliziune laterală cu BMW-ul.
Impactul a determinat-o pe Ștefania V. să vireze brusc spre dreapta, pierzând controlul direcției. Autoturismul său a părăsit partea carosabilă și s-a oprit pe un teren agricol. Inițial, cei doi șoferi au convenit să se deplaseze la Poliția orașului Liteni pentru a declara incidentul. Amândoi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative, și au declarat că nu există victime.
Ulterior însă, Ștefania V. a acuzat stări de rău și s-a prezentat la spital, unde a fost diagnosticată cu „observație entorsă coloană cervicală”. În acest caz, polițiștii au deschis o anchetă pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.