ADS
ADS
ADS
Profesorii trebuie să explice cum au cheltuit prima didactică până la data de 10 ianuarie
STIRI
Published on 09/01/2025

Cadrele didactice care au beneficiat de prime didactice sau profesionale trebuie să depună până la data de 10 ianuarie documentele justificative privind utilizarea fondurilor primite. Actele trebuie transmise la secretariatul unităților de învățământ unde predau, urmând să fie înaintate Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.

Profesorii sunt obligați să completeze o declarație pe propria răspundere, explicând modul în care au folosit banii, și să atașeze documentele corespunzătoare. De exemplu, în cazul în care fondurile au fost utilizate pentru un curs de specializare, se solicită diploma de absolvire.

Valoarea primei didactice a fost de 1.500 de lei, bani ce puteau fi utilizați conform legii pentru achiziția de cărți, cursuri de specialitate sau dispozitive electronice utile la clasă, precum laptopuri și tablete. Până la 30% din sumă putea fi direcționată pentru „nevoi didactice individuale specifice”.

În cazul primei profesionale, în valoare de 500 de lei, fondurile puteau fi folosite pentru o singură categorie de cheltuieli, fără obligativitatea urmării unui curs de pregătire profesională, conform precizărilor Ministerului Investițiilor.

Pe termen lung, situația acestor prime în 2025 rămâne incertă. Ministerul Educației a anunțat că va purta negocieri cu Comisia Europeană pentru obținerea fondurilor necesare continuării acestui sprijin financiar pentru profesori.

Comments