ADS
ADS
ADS
Casa unui bărbat din Botoșani, scoasă la licitație pentru cheltuieli de spitalizare după o condamnare penală
STIRI
Published on 09/01/2025

Un caz inedit s-a înregistrat la Botoșani, unde un bărbat de 57 de ani se confruntă cu executarea silită a locuinței sale din cauza unor datorii legate de cheltuieli de spitalizare. Casa acestuia, situată pe strada Armeană din municipiu, a fost scoasă la licitație pentru recuperarea unei sume de 2.705 lei, reprezentând costurile de spitalizare ale tatălui său vitreg, la care se adaugă dobânzile aferente.

Situația își are originea într-un dosar penal din 2017, în care bărbatul a fost condamnat pentru o infracțiune de violență în familie, fiind acuzat că și-ar fi agresat tatăl vitreg. Pe lângă pedeapsa penală, instanța de la Judecătoria Botoșani l-a obligat să achite costurile suportate de spital pentru îngrijirile acordate victimei.

Întrucât botoșăneanul nu a achitat datoriile stabilite prin hotărârea judecătorească, Spitalul Județean a apelat la un executor judecătoresc pentru a recupera suma. Executorul Cristina Maria Gheorghiu a decis scoaterea la licitație a locuinței, evaluată la 537.000 de lei, dar la vânzare va fi pusă doar o cotă de trei sferturi din imobil, la un preț de pornire de 402.000 lei. Licitația este programată pentru data de 27 ianuarie.

 

Comments