Pe 27 decembrie, în cea de a treia zi de Crăciun, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin. Numele său, provenit din grecescul „Stephanos”, înseamnă „cununa” sau „ghirlanda”, simbolizând victoria spirituală. Peste 400.000 de români îi poartă numele, dintre care aproximativ 300.000 sunt bărbați și peste 100.000 femei.

Sfântul Ștefan a fost un tânăr remarcabil, cunoscut pentru învățăturile sale despre Hristos. Predicile sale i-au atras atenția fariseilor, fiind condamnat la moarte prin lapidare. Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

Tradiții și obiceiuri

Această zi este marcată de numeroase obiceiuri și restricții. Se consideră nepotrivite drumețiile montane și deplasările în zone izolate, pentru a nu sfida protecția sfântului. De asemenea, nu se face curățenie, nu se spală haine și sunt interzise certurile.

În spiritul reconcilierii, persoanele care nu s-au împăcat în Ajunul Crăciunului pot folosi această zi pentru a restabili armonia, tradiția afirmând că împăcările din ziua Sfântului Ștefan sunt mai durabile.

Credincioșii aduc în case icoane cu Sfântul Ștefan pentru a alina suferințele sau pentru a obține pace în conflicte. Totodată, sunt organizate pomeniri pentru cei decedați în condiții tragice. Pachete cu mâncare se împart în amintirea sfântului, mai ales persoanelor tinere care poartă numele său.

Specificuri locale

În Muntenia, tradiția include pregătirea „Pâinicilor lui Ștefan”, dulciuri rotunde unse cu miere, simbolizând pietrele cu care a fost martirizat. Acestea sunt sfințite și oferite copiilor săraci. În alte regiuni, se prepară mucenici cu miere și nucă, care sunt împărțiți în memoria sfântului.