De la 1 ianuarie 2025, furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi obligați să emită facturile exclusiv prin sistemul național de facturare electronică, RO e-Factura. Această măsură va intra în vigoare în condițiile în care, potrivit Autorității Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), doar 1,6 milioane dintre cei peste 18 milioane de cetățeni români sunt înregistrați în Spațiul Privat Virtual (SPV). Astfel, peste 16 milioane de români, în special cei din mediul rural, vârstnicii și persoanele fără acces la internet, riscă să nu primească facturile oficiale. Acest lucru ar putea duce la deconectarea lor de la serviciile esențiale, precum energia electrică și gazele naturale, din cauza neplății facturilor, scrie dcnews.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția asupra riscurilor semnificative generate de această schimbare, subliniind că măsura ar putea lăsa milioane de cetățeni fără acces la serviciile de energie. Potrivit Codului Fiscal și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 120/2021, începând din 2025, factura electronică transmisă prin SPV va fi considerată singurul document oficial acceptat.
FACIAS consideră că această schimbare legislativă, implementată fără o pregătire adecvată a populației, ar putea avea consecințe grave asupra celor mai vulnerabili membri ai societății. Organizația solicită autorităților să demareze de urgență campanii de informare și educare a populației, să asigure suport tehnic pentru persoanele care nu au acces la mijloace electronice și să colaboreze cu furnizorii de servicii pentru a găsi soluții alternative de transmitere a facturilor.