Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat construirea unui cămin cultural în localitatea Bobulești, orașul Ștefănești, județul Botoșani. Proiectul beneficiază de o finanțare de 2.098.153,07 lei, fără TVA, iar procedura de achiziție publică pentru desemnarea constructorului este deja în desfășurare.
Investiția face parte dintr-un pachet mai amplu, care include și un al doilea proiect, respectiv „Construire și dotare centru administrativ” în comuna Medieșu Aurit, județul Satu Mare. Valoarea lucrărilor de la Satu Mare se ridică la 10,5 milioane de lei.
Noua clădire din Bobulești va contribui la dezvoltarea culturală a comunității locale, oferind un spațiu modern pentru evenimente și activități sociale.