Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost eliberat de sub măsura controlului judiciar, conform unei decizii luate joi de magistrații Tribunalului Botoșani. Hotărârea, emisă în urma cererii formulate de apărarea edilului, revocă măsura dispusă anterior de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Totuși, decizia nu este definitivă și poate fi contestată prin apel.
Cosmin Andrei este judecat sub acuzația de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, conform actului de trimitere în judecată întocmit de DNA.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată prin Ordonan?a nr. 3/P/2024 din 02.02.2024 a D.N.A. Serviciul Teritorial Suceava, prelungită prin Ordonanţa din 25.03.2024 a D.N.A. Serviciul Teritorial Suceava, faţă de inculpatul ANDREI COSMIN-IONUT, trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 Cod procedură penală, astăzi, 12.12.2024.
Document: Încheiere finală măsuri preventive (faza de judecată) 183/2024 12.12.2024