Opt autogunoiere compactoare destinate operatorilor de salubritate din județul Botoșani au fost livrate cu șapte luni mai devreme decât era prevăzut inițial. Acestea au fost achiziționate prin Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare (IID), într-un proiect demarat în mandatul fostului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.
Distribuția utilajelor prevede alocarea a trei autogunoiere pentru municipiul Botoșani, două pentru municipiul Dorohoi și câte una pentru orașele Săveni, Ștefănești și Flămânzi.
„O nouă veste bună pentru botoșăneni! Autogunoierele achiziționate au ajuns la Botoșani cu șapte luni mai devreme. Este un proiect pe care l-am demarat ca președinte al Consiliului Județean și care se finalizează acum. Cu toții dorim să trăim într-un mediu mai curat și de aceea am susținut și voi susține orice inițiativă în acest domeniu. Valoarea investiției depășește 1 milion de euro inclusiv TVA”, a declarat Doina Federovici.
Autogunoierele vor sprijini eforturile de menținere a unui mediu curat și eficientizarea serviciilor de salubritate din județ, contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.