ADS
ADS
ADS
Alegeri parlamentare! Prezenţa la urne la ora 10.00. Câţi alegători din Botoşani şi-au exprimat dreptul de vot
Published on 01/12/2024 10:35
STIRI

Peste 23.000 de alegători din județul Botoșani și-au exercitat dreptul de vot până la ora 10.00, conform datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă. Procentul de participare înregistrat până la această oră este de 6,14%, dintr-un total de 375.722 de persoane înscrise în listele electorale permanente.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România pot vota astăzi în baza unor documente de identitate valide, precum cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic sau carnetul de serviciu militar, acesta din urmă fiind valabil doar pentru elevii școlilor militare.

Au drept de vot cetățenii care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv. Scrutinul de duminică oferă posibilitatea botoșănenilor să-și aleagă reprezentanții în Parlamentul României pentru următorii patru ani, procesul electoral fiind deschis până la ora 21.00.

Comments