O mamă cu doi copii din satul Victoria, comuna Stăuceni, trece prin momente cumplite după ce soțul său a incendiat casa familiei din gelozie, pierzându-și ulterior viața în incendiul pe care l-a provocat. Tragedia a lăsat-o pe femeie fără un acoperiș deasupra capului, chiar în pragul sărbătorilor de iarnă.
Femeia povestește cu groază momentele în care viața sa și a copiilor ei a fost pusă în pericol. „Din cauza geloziei, băuturii, a lipsei de bani și a anturajului în care se afla, după două ordine de protecție emise în ultimele șase luni, soțul meu a decis să dea foc casei. Datorită fiului meu cel mic, am reușit să ies din locuință, iar în timp ce vorbeam cu poliția, am văzut flăcările cuprinzând casa”, mărturisește ea.
Focul a distrus întreaga muncă de o viață a familiei, iar femeia privește acum cu neputință la ceea ce a rămas. Fără venituri, singura sa speranță este ajutorul celor din jur pentru a-și putea repara casa și a-și continua viața alături de copiii ei.
Pentru a veni în sprijinul acestei familii, cei care doresc să doneze o pot face în contul RO24BTRLRONCRT0CU3956801 deschis la Banca Transilvania pe numele Huc Cătălina sau prin REVOLUT la numărul 0757154664.
Preoteasa Anamaria Macuc a lansat un apel public pentru ajutor, subliniind urgența situației: „Are nevoie cât mai repede de o echipă care să-i acopere casa cu tablă, altfel ploaia și ninsoarea vor distruge și ceea ce a mai rămas… Este necesar un palet de ciment, 30 de bare de fier beton de 10 mm, 300 de etriere 15/15 sau fier de 6 mm pentru etriere. Atâta suferință în jurul nostru, încât nici nu-mi mai găsesc cuvintele să scriu…”
Femeia și copiii săi speră ca oamenii cu suflet mare să răspundă apelului și să le ofere o șansă pentru un nou început.