ADS
ADS
ADS
Peste 60 de premise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiștii botoșăneni în acțiunea Blocada
STIRI
Published on 28/11/2024

De la începutul săptămânii, polițiștii botoșăneni au organizat 15 acțiuni punctuale în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat alături de jandarmi. Aceștia au intervenit la peste 150 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 545 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 300.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

De asemenea, au fost reținute 42 de permise de conducere și 20 de certificate de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de a conduce, informează Inspectoratul de Poliție Județean printr-un comunicat.

Comments