Un accident rutier a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității Todireni, județul Botoșani, în urma căruia doi tineri, de 15 și 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mașina în care se aflau cei doi a pierdut controlul direcției și s-a izbit de un stâlp de beton.
La locul incidentului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, și două ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Victimele au reușit să iasă din autoturism înainte de sosirea echipajelor și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au intervenit pentru prevenirea unui eventual incendiu, deconectând bornele bateriei autoturismului. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

