ADS
ADS
ADS
Lucrările la Teatrul ”Mihai Eminescu” se finalizează luna aceasta, fiind montate și scaunele în sala de spectacol
STIRI
Published on 20/11/2024

Peste 8 milioane de lei au fost alocați din bugetul local pentru finalizarea lucrărilor la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, conform unei decizii anunțate de primarul municipiului, Cosmin Andrei, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local. Suma va fi utilizată pentru lucrări adiacente proiectului principal, inclusiv reabilitarea Grădinii de Vară și amenajarea acceselor și parcărilor din jurul teatrului.

Primarul a precizat că teatrul va fi finalizat până în luna decembrie, explicând sursele de finanțare și complexitatea proiectului.

„Lucrările adiacente sunt prinse pe reabilitarea Grădinii de Vară și aceste lucrări se referă și la accesele și la parcajele adiacente teatrului. Finanțarea pentru acest proiect este, în mare parte, prin fonduri locale pe care le-am obținut în urma contractării unui credit, dar avem și o parte de finanțare din fonduri europene, total insuficientă pentru reabilitarea întregii clădiri, după ce a fost făcută consolidarea în urmă cu ceva timp. Acesta este istoricul pe scurt. Prelungirea proiectului este necesară pentru finalizarea întregii documentații, plățile pe care le facem la ISG, avize, cheltuieli neprevăzute,” a explicat edilul.

Recent, edilul a publicat imagini cu sala de spectacol, unde s-a finalizat montarea scaunelor, confirmând astfel că investiția este realizată în proporție de 99%. Constructorul a anunțat că lucrările vor fi terminate începând cu 24 noiembrie, urmând ca după această dată să înceapă procedurile de recepție.

Comments