ADS
ADS
ADS
Disperarea unui fermier din Botoșani: „Vindem laptele la doi lei și la raft ajunge la 10 lei. Noi murim. Pe noi ne distrug și suntem obligați să plecăm slugi în afară”
Published on 11/11/2024 08:55
STIRI

Un fermier din comuna Mitoc, județul Botoșani, trage un semnal de alarmă asupra condițiilor grele în care trebuie să își desfășoare activitatea. Iulian Siminic, crescător de animale, se declară profund nemulțumit de prețul mic cu care este nevoit să vândă laptele – doar 2 lei pe litru – comparativ cu prețul acestuia la rafturile supermarketurilor, unde ajunge la aproximativ 10 lei.

Fermierul consideră că există o disproporție evidentă între câștigurile producătorilor și cele ale marilor rețele de retail. „Este nedrept ca un crescător de animale să câștige doi lei, iar un comerciant să câștige de trei ori mai mult, fără a face nimic”, a spus Iulian Siminic.

El a adus în discuție și alte probleme grave cu care se confruntă crescătorii de animale din România, inclusiv importurile masive de lapte, subvențiile mici comparativ cu cele din alte state europene și efectele secetei asupra furajelor, pe care este nevoit să le cumpere la prețuri ridicate.

„Se importă peste 60-70% din laptele de vacă din România, iar noi, crescătorii de bovine, pe zi ce trece dispărem . În asociație la mine, cel puțin în ultimul timp, animalele dispar foarte tare. De la 12.000 am ajuns undeva la 8.000 de vaci. Prețul laptelului în România este la un nivel foarte mic. Seceta a venit peste noi și nu putem să mai creștem animale. Suntem nevoiți să cumpărăm furaje, care sunt foarte scumpe. Procesatorii la negocieri nu ne cred. Eu nu înțeleg. Într-o Românie în care trăi, noi dăm laptele cu doi lei și la raft e zece lei. Mergem la procesator și întrebăm, iar el ne spune că nu are ce face. Adaosul pe produse lactate este de 60%. Cei de la supermarket pun 60% la raft. Noi laptele îl dăm cu doi lei, iar la raft este 10 lei. Noi murim. Pe noi ne distrug și suntem obligați să plecăm slugi în afară , iar marele supermarketuri care au venit în România prosperă, pleacă cu buzunarele pline”, a adăugat fermierul.

Comments