Teach for Romania a lansat nominalizările pentru cea de-a patra ediție a Galei „Profesorul Anului din mediul rural” 2025, un eveniment dedicat recunoașterii profesorilor care demonstrează că educația de calitate este posibilă și în școlile din mediul rural, în ciuda dificultăților. Gala aduce în atenție cadrele didactice care, prin resurse proprii și multă creativitate, construiesc un viitor mai bun pentru elevii din zonele rurale, aplicând metode de educație moderne și relevante.
Gala este unică în România și își propune să aducă vizibilitate profesorilor din mediul rural, punând în valoare munca acestora printr-o competiție în care pot fi nominalizați de elevi, părinți, colegi și membri ai comunității. Nominalizările pot fi făcute până pe 13 decembrie, 23.59, pe site-ul Teach for Romania, iar evenimentul de premiere va avea loc în februarie 2025.
În contextul educației rurale din România, cifrele sunt alarmante – unul din cinci elevi abandonează școala, iar 50% dintre elevii din aceste zone întâmpină dificultăți majore la citire și scriere. În ciuda acestor statistici, există cadre didactice care reușesc să schimbe traiectoriile elevilor prin profesionalism și dedicare. Gala va acorda o atenție deosebită profesorilor care promovează leadershipul colectiv, mobilizând întreaga comunitate pentru a crea un impact de durată în educație.
Categoriile de nominalizare includ:
- Cadre didactice debutante,
- Dezvoltarea literației,
- Dezvoltarea abilităților socio-emoționale,
- Leadership la elevi,
- Implicare în comunitate,
- Prevenirea abandonului școlar.
În procesul de evaluare, candidaturile vor fi analizate de specialiști în educație și de un juriu din diverse domenii, iar primele trei candidaturi din fiecare categorie vor fi verificate în teren.
Teach for Romania, organizația care coordonează acest proiect, formează de peste un deceniu cadre didactice pentru școlile publice din comunitățile rurale și vulnerabile. În prezent, 229 de profesori susținuți de organizație predau în 180 de școli din 29 de județe, contribuind la educația a peste 28.000 de copii.