Primăria Botoșani a anunțat demararea procesului de recrutare și selecție pentru un post de membru în Consiliul de Administrație al Societății Urban Serv SA Botoșani, proces desfășurat cu sprijinul unui expert independent. Mandatul noului membru va avea o durată până la 26 septembrie 2027, iar dosarele de candidatură pot fi depuse până la data de 6 decembrie.
Procedura de selecție cuprinde evaluarea preliminară a dosarelor, formarea unei liste lungi de candidați, urmată de evaluarea finală a celor incluși pe lista scurtă și interviul.
Candidații trebuie să dețină studii superioare finalizate cu diplomă de licență în domeniul economic sau juridic și să aibă o experiență de minimum cinci ani în sectoarele economic, juridic, contabilitate, audit sau financiar. Experiența anterioară în îmbunătățirea performanței organizațiilor administrate sau conduse este, de asemenea, necesară.
Noul membru nu poate fi angajat ca funcționar public sau altă categorie de personal din cadrul autorității publice tutelare ori al altor instituții publice, pentru a evita conflictele de interese. Candidații selectați pentru lista scurtă vor fi informați ulterior și li se va solicita o declarație de intenție, conform scrisorii de așteptări.