Familiile și reprezentanții legali care au în îngrijire minori sau adulți cu handicap accentuat vor fi scutiți de plata chiriei pentru locuințele deținute de stat, potrivit unei legi promulgate marți de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ modifică art. 20 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, notează Digi24.
Noua prevedere stipulează că, pe durata în care o familie sau un reprezentant legal are în îngrijire un minor sau un adult cu handicap accentuat, aceștia vor beneficia de scutirea de la plata chiriei pentru locuințele cu destinație de locuință, deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale, care sunt utilizate de persoanele respective.
Proiectul de lege a fost adoptat inițial de Senat pe 9 octombrie 2023, iar Camera Deputaților l-a aprobat decizional o zi mai târziu, pe 8 octombrie, actul normativ ajungând la promulgare la președinte.