Un caz tulburător a avut loc recent în comuna Păltiniș, județul Botoșani, unde un adolescent de 15 ani a agresat un bărbat în vârstă de 60 de ani, iar întreaga scenă a fost filmată de un tânăr de 19 ani și distribuită pe rețelele sociale. Incidentul a avut loc în casa victimei și s-a declanșat pe fondul unui conflict spontan între cei implicați.
În urma apariției videoclipului în spațiul public, polițiștii botoșăneni s-au autosesizat și au demarat o anchetă. În plus, mama minorului a fost sancționată contravențional.
„În urma apariției în spațiul public a unui videoclip în care un bărbat este agresat de către un tânăr, poliția s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre un bărbat de 60 de ani, un minor de 15 ani și un tânăr de 19 ani, toți din comuna Păltiniș. Între aceștia ar fi izbucnit un conflict, pe fondul unor neînțelegeri, împrejurare în care tânărul de 15 ani l-ar fi agresat pe bărbatul de 60 de ani. Ca urmare a evenimentului, victima nu a avut nevoie de îngrijiri medicale,” a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Deși victima a depus o plângere pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecție. Atât adolescentul agresor, cât și mama sa au fost sancționați contravențional, valoarea amenzilor ridicându-se la 1.500 de lei, conform Legii 61/1991.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmărind să stabilească toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.