ADS
ADS
ADS
Astăzi sunt Moșii de toamnă. Ce nu e bine să faci în această zi!
STIRI
Published on 02/11/2024

Anul acesta, pe 2 noiembrie, creștinii ortodocși din România marchează Moșii de toamnă, un moment important dedicat pomenirii celor trecuți din viață. În toate bisericile din țară se oficiază în această sâmbătă Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.

În ziua Moșilor de toamnă, creștinii se prezintă la biserică dis-de-dimineață, având colivă, vin, prescură și pachete cu alimente, care sunt binecuvântate de preot și ulterior împărțite celor nevoiași. Coliva și vinul, simboluri ale trupului și ale credinței în Înviere, sunt nelipsite din cadrul ritualului de pomenire.

Slujba din această zi include Sfânta Liturghie, în care preotul așază miridele pentru cei decedați sub Sfântul Agneț, rostind numele acestora din pomelnicele primite. Potrivit site-ului crestinortodox.ro, în cadrul Sfintei Liturghii, Agnețul se transformă în Trupul și Sângele Domnului.

Creștinii aduc la slujbă vin, colaci, pachete cu bucate, flori și lumânări. Se împart alimente pentru sufletele celor plecați, iar în unele regiuni, tradiția prevede să se pregătească pachete cu măsline, considerate simboluri ale sufletului. La finalul slujbei, unii credincioși își stropesc mormintele rudelor cu vin și aprind două lumânări pentru a lumina și încălzi sufletele acestora.

Obiceiurile variază în funcție de regiune; în unele sate, se organizează mese de pomenire la care participă rudele, vecinii și oamenii sărmani. La Moșii de toamnă, nu se aruncă gunoiul afară, existând credința că acesta “ajunge în gura morților”.

Conform tradiției, în această zi nu se spală rufe și nu se fac activități gospodărești, pentru a respecta liniștea spiritelor care, conform credinței populare, revin printre cei dragi rămași în viață. De asemenea, se spune că nu e bine să se împrumute bani, deoarece ar putea atrage pagube și cheltuieli în viitor, iar respectarea acestei zile ar asigura o viață mai liniștită și lipsită de boli.

Comments