Un tânăr de 25 de ani, din județul Botoșani, a mers la stomatolog pentru a trata o măsea cariată, dar a primit o veste șocantă din partea medicilor. Robert, din Poiana, comuna Vorona, a aflat că are cancer. A crezut că se cutremură pământul la așa veste, dar nu și-a pierdut speranța.
Au urmat diferite controale la medici și a descoperit că are cancer în stadiul IV. Mai mult decât atât, nu poate face tratament cu citostatice din cauza unei pneumonii grave. A fost la Iași, iar de acolo medicii l-au trimis la Infecțioase, la Botoșani.
Robert a absolvit Liceul Pedagogic din Botoșani și avea planuri mari cu viața. Visa la o carieră, familie, copii, dar acum tot ce își dorește este să trăiască. Fără niciun venit de nicăieri, botoșăneanul are nevoie de ajutor.
El nu a îndrăznit să ceară sprijin decât de la câțiva prieteni, care i-au oferit din puținul lor. Dar are nevoie de mai mulți bani pentru a supraviețui. Cei care vor și pot să îl ajute, care vor să facă o faptă bună, să sprijine un om aflat în suferință pot face donații în contul de mai jos.
Robert Vartolomei, Raiffeisen Bank- RO07RZBR0000060021808292, Cod Swift: RZBRROBU.