Lucrările de modernizare a infrastructurii avansează în municipiul Botoșani, unde astăzi s-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III. Intervenția aduce un plus de confort și accesibilitate locuitorilor din această zonă a orașului, care pornește de pe strada Împărat Traian și include străzile 1 Mai, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Mușat Vodă, Poporului, Casin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor și Vulturului.
Primarul Cosmin Andrei a fost prezent pe șantier pentru a monitoriza progresul lucrărilor și a exprima încrederea într-o finalizare promptă a proiectului: „Dragi botoșăneni, mă aflu pe Cvartalul III, unde am început turnarea primului strat de asfalt, cu sprijinul unui constructor serios. Lucrăm la aproximativ 4 kilometri de drumuri, o investiție semnificativă de 6,7 milioane de lei pentru această comunitate. Sunt încrezător că vom reuși să finalizăm lucrările la timp sau chiar mai devreme,” a declarat edilul.
În paralel cu asfaltarea carosabilului, se vor amenaja trotuare noi, menite să asigure siguranța și confortul pietonilor. Această investiție este considerată esențială pentru întreaga comunitate din Botoșani, iar primăria continuă astfel eforturile de îmbunătățire a infrastructurii atât în centrul orașului, cât și în zonele periferice.
Modernizarea străzilor din Cvartalul III reprezintă o prioritate a administrației locale, care își propune să ofere condiții moderne și sigure de trafic și acces pentru toți botoșănenii, indiferent de zona în care locuiesc. „Prin aceste proiecte de infrastructură, ne dorim să aducem schimbări vizibile pentru locuitorii din zonele periferice și să asigurăm aceleași condiții de trai în toate cartierele. Indiferent de zonă, fiecare botoșănean are prioritate,” a subliniat primarul Cosmin Andrei.