ADS
ADS
ADS
Mega-proiectul solar de la Arad, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, oprit de activiști de mediu. Lucrările ar afecta specii protejate
STIRI
Published on 23/10/2024

Ridicarea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, planificat la Arad, a fost blocată de activiștii de mediu, care au contestat proiectul în instanță. Terenul pe care urmează să fie amplasat parcul este clasificat ca zonă protejată, fiind habitat pentru specii precum barza neagră și broasca cu burtă roșie. Ecologiștii susțin că lucrările de construcție ar perturba mediul natural al acestor specii, informează StirileProTV.

Proiectul, situat la marginea comunei arădene Grăniceri, prevede instalarea a aproximativ 1,8 milioane de panouri solare, cu o investiție estimată la 800 de milioane de euro. Odată ce terenul nu a mai fost utilizat pentru agricultură, mai multe specii de animale și păsări și-au găsit adăpost în zonă.

Primarul comunei Grăniceri, Petru Bătrânuț, a declarat: „O serie de specii sunt protejate, altele nu, dar multe sunt fie în tranzit, fie nu cuibăresc aici. A fost obținută autorizația de mediu din partea autorităților competente.”

Cu toate acestea, reprezentanții Societății Carpatine Ardelene din Satu Mare au contestat proiectul în instanță, subliniind impactul asupra speciilor mari, cum ar fi cocorii, barza albă și neagră, precum și asupra păsărilor răpitoare, inclusiv codalbul și acvila de câmp.

Cristian Monenci, purtător de cuvânt al Curții de Apel Oradea, a precizat: „Au fost înregistrate patru dosare. În două dintre ele s-a dispus rejudecarea la Tribunalul Satu Mare, unul a fost respins, iar un alt dosar a fost amânat.”

De cealaltă parte, investitorii afirmă că vor implementa măsuri pentru a proteja fauna locală. Sebastian Enache, reprezentantul investitorilor, a declarat: „Parcul fotovoltaic va integra natura cu tehnologia. Vom colabora cu apicultori din zonă pentru a instala stupi, iar echipamentele de monitorizare a mediului vor asigura conviețuirea armonioasă a păsărilor și altor animale.”

Proiectul presupune crearea a 500 de locuri de muncă, dintre care 100 vor fi permanente, pentru întreținere și mentenanță.

Nicoleta Potrea, director al Agenției de Mediu Arad, a explicat: „Deși toată lumea înțelege că acest proiect se va realiza într-un sit Natura 2000, nu înseamnă că este interzis. Aceste proiecte pot fi realizate cu respectarea reglementărilor de mediu.”

Parcul era programat să devină funcțional din decembrie, însă lucrările rămân suspendate până la o decizie definitivă a instanței.

 

 

Comments