Un tânăr de 21 de ani, cetățean american, a fost depistat de polițiștii de frontieră botoșăneni cu un permis de conducere fals la punctul de trecere a frontierei Racovăț, județul Botoșani. Incidentul a avut loc pe 19 octombrie, în jurul orei 11:30, când tânărul s-a prezentat pentru control pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.
La verificare, bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Tennessee, SUA, și un așa-zis permis internațional, emis de o asociație a conducătorilor auto. Polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că permisul internațional prezentat era unul fantezist, care nu îndeplinea condițiile legale și nu îi conferea dreptul de a conduce pe teritoriul României.
„Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, iar cel prezentat la control este un permis fantezist, care nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui permis de conducere internațional și nu îi acordă dreptul să conducă pe teritoriul României”, a declarat Poliția de Frontieră.
Tânărul a explicat că plătește anual un abonament de 30 de dolari pentru a obține acest „permis internațional” prin intermediul unei platforme online.
Polițiștii de frontieră au demarat cercetările sub suspiciunea comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără drept legal pe teritoriul României. La finalizarea anchetei, vor fi dispuse măsurile legale necesare.