În zilele de 14 și 15 octombrie, zeci de șoferi din Botoșani care și-au parcat mașinile în mod necorespunzător, ignorând semnele de circulație, au fost sancționați de polițiștii locali. Aceștia au intervenit în zonele cu trafic aglomerat și predispus la blocaje rutiere, aplicând un total de 31 de sancțiuni contravenționale.
Încălcările s-au referit la oprirea și staționarea interzisă în apropierea indicatoarelor rutiere, ocuparea stațiilor destinate transportului public, lipsa tichetului de parcare, utilizarea abuzivă a locurilor de parcare concesionate sau parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap. În urma acțiunilor de control, amenzile au însumat 7.460 de lei și s-au aplicat 29 de puncte de penalizare.
Acțiunile poliției locale au fost desfășurate conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și H.C.L. nr. 292/2017, care reglementează utilizarea parcărilor și respectarea semnelor de circulație.