Consiliul Județean Botoșani a anunțat intrarea în linie dreaptă a unui nou proiect de construcție, un bloc de locuințe de serviciu pe Strada Ștefan cel Mare, faza a doua, prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL). Ofertele pentru licitația de execuție a proiectului pot fi depuse până pe 18 noiembrie.
Noul bloc va avea un regim de înălțime S+P+3E și va include 20 de apartamente, dintre care 15 cu două camere și 5 cu o cameră. Clădirea va respecta standardele NZEB (Nearly Zero Energy Building), fiind echipată cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și sisteme de ventilare cu recuperare de căldură. Proiectul este estimat la 13,8 milioane de lei, incluzând TVA și documentațiile tehnice.
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a subliniat că acest proiect face parte din angajamentul administrației de a atrage fonduri naționale și europene și de a sprijini dezvoltarea județului Botoșani, asigurând locuințe pentru specialiști și continuând investițiile în infrastructură.