Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a oferit detalii despre stadiul dosarelor de pensionare depuse la finalul verii și începutul toamnei, precum și despre recalcularea pensiilor.
În legătură cu dosarele complexe, Baciu a precizat că până la finalul lunii octombrie toate deciziile de recalculare, inclusiv pentru dosarele care necesită atenție sporită (cum ar fi cele care implică grupe de muncă sau recalculări multiple), vor fi transmise pensionarilor. În prezent, sub 100.000 de decizii sunt în curs de finalizare, iar pensionarii vor primi drepturile restante începând cu data de 1 septembrie.
De asemenea, există o nouă aplicație informatică în testare pentru pensionarii care au optat pentru pensia de la 1 septembrie, iar testările urmează să fie încheiate până la finalul lunii octombrie, după care vor fi emise deciziile pentru noii pensionari.
În ceea ce privește creșterile din luna octombrie, Baciu a confirmat majorarea pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, ceea ce aduce o creștere de 100 de lei pentru peste 2 milioane de pensionari. Aceste sume au fost deja achitate, iar procesul de plată a pensiilor pentru luna octombrie va fi finalizat până pe 15 octombrie.
Un alt subiect discutat a fost proiectul de lege care prevede scutirea de la plata sumelor încasate eronat de pensionari din cauze neimputabile acestora, cum ar fi erorile administrative. Proiectul a fost aprobat de Senat și urmează să fie discutat în Camera Deputaților.
În ceea ce privește mica recalculare, procesul de primire a adeverințelor este în derulare. Adeverințele cu caracter nepermanent, care anterior nu au fost luate în calcul, vor fi acum incluse în recalculare. Aproximativ 1 milion de pensii vor fi recalculate pe baza acestor adeverințe, iar termenul pentru finalizarea recalculării este de șase luni. Pensionarii pot depune în continuare adeverințe la casele teritoriale de pensii, notează Realitatea.