Patru persoane din Botoșani au fost descoperite muncind „la negru” în urma controalelor desfășurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani, în luna septembrie. Într-un comunicat emis de instituție, se precizează că în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 109 controale, în urma cărora s-au identificat 86 de deficiențe. Pentru acestea, au fost dispuse măsuri de remediere și s-au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, dintre care două avertismente și cinci amenzi, însumând 88.000 de lei.
Dintre neregulile descoperite, patru persoane au fost găsite prestând muncă fără contract individual, ceea ce a atras amenzi de 80.000 de lei pentru angajatorii în cauză.
În domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au verificat 45 de agenți economici. Dintre aceștia, 34 au fost sancționați pentru neconformități, iar în urma controalelor s-au aplicat 7 amenzi în valoare totală de 53.000 de lei și 58 de avertismente. Au fost constatate 50 de neconformități și dispuse 54 de măsuri corective, conform ITM Botoșani.