Societatea Nova Apaserv S.A. Botoșani a anunțat că, în data de 4 octombrie 2024, a avut loc o avarie la conducta de aducțiune de apă potabilă, din material PEHD cu un diametru de 140 mm. În urma acestei avarii, până în prezent, alimentarea cu apă a zonelor afectate a fost asigurată temporar din rezervoare.
Incidentul a fost cauzat de lucrările desfășurate de către antreprenorul care efectuează intervenții în Parcul de Agrement de pe Versantul Pacea, cu Primăria Municipiului Botoșani drept beneficiar.
Din cauza epuizării rezervoarelor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă începând de astăzi, 6 octombrie, de la ora 12:00, către consumatorii din localitățile Curtești, Hudum și Mănăstirea Doamnei.
Lucrările de reparație sunt estimate să se încheie în cursul zilei de mâine, 7 octombrie 2024. Reluarea furnizării apei se va face treptat, începând cu ora 12:00, în zonele afectate.
Nova Apaserv își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește utilizatorilor pentru înțelegere.