Ovidiu Marchidan, un botoșănean stabilit în Irlanda, reprezintă România la maratoane internaționale de prestigiu, purtând cu mândrie tricoul național. În vârstă de 43 de ani, căsătorit și tatăl unei fetițe, Ovidiu lucrează la o agenție de poker, însă visează să se întoarcă în Botoșani, oraș pe care îl descrie ca fiind „frumos, liniștit și sigur”.
Recent, acesta a participat alături de 40.000 de alergători la maratonul de la Berlin, o experiență pe care o consideră extrem de dificilă, dar deosebit de frumoasă. „A fost un privilegiu doar să fiu acolo, să împart aerul cu acești oameni de elită care fac asta. A fost frumos”, a povestit el. Pentru a participa la astfel de competiții, Ovidiu urmează un stil de viață disciplinat, în care alimentația și sportul joacă un rol crucial.
Până în prezent, botoșăneanul a alergat patru maratoane: două la Valencia, unul la Dublin și cel mai recent la Berlin. Visul său este să participe la cele șase mari maratoane ale lumii: Berlin, Londra, Tokyo, New York, Chicago și Boston. Povestea sa a început acum trei ani, când a mers la Valencia pentru a-și vizita un prieten și a fost inspirat să participe la maratonul organizat acolo. „Am zis că vin și eu la anul să alerg. Când am văzut asta, mi-am dorit să fiu și eu parte din această experiență”, a declarat el.
După primul său antrenament, când a alergat doar cinci kilometri cu mari dificultăți, Ovidiu a decis să se pregătească serios. Cu ajutorul unui atlet din România, s-a antrenat timp de un an și a reușit să termine maratonul de la Valencia în trei ore și 26 de minute. Între timp, și soția sa a început să se antreneze pentru a alerga la maraton.
Viața de zi cu zi a lui Ovidiu este bine organizată. Se trezește la cinci dimineața pentru a alerga, înainte de a merge la serviciu, iar restul timpului și-l dedică familiei. Weekendurile din preajma competițiilor sunt rezervate antrenamentelor mai intense. Participarea la maratoane implică și costuri, dar pentru Ovidiu, acestea reprezintă mai degrabă o oportunitate de a călători și de a petrece timp alături de familia sa.
„Vreau să particip la toate cele șase maratoane mari ale lumii, dar pentru asta trebuie fie să fii atlet de performanță, fie să ai noroc la loteriile pe care le organizează organizatorii”, a explicat el.
Pe lângă maratoane, Ovidiu a parcurs anul trecut distanța de peste 3.000 de kilometri pe bicicletă între Dublin și Botoșani, dorindu-și mereu să își depășească limitele și să se mențină activ.