Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi majorată, conform unui nou proiect de lege depus la Senat, care vizează stimularea natalității și sprijinirea familiilor din România. Propunerea legislativă urmărește creșterea indemnizației pentru al doilea copil cu 25%, iar pentru al treilea și următorii copii, cu 35%.
În prezent, indemnizația pentru creșterea primului copil reprezintă 85% din media veniturilor nete obținute în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori nașterii. Conform noii propuneri, cuantumul indemnizației va crește cu 25% pentru al doilea copil și cu 35% începând cu al treilea copil.
Totodată, proiectul prevede actualizarea plafonului maxim al indemnizației, de la 8.500 de lei la 9.000 de lei.
„Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim nu poate depăși 9.000 de lei”, se precizează în proiect.
Această măsură va beneficia persoanele care, în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului, au realizat venituri supuse impozitului din salarii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală sau din agricultură, silvicultură și piscicultură, și care au contribuit timp de cel puțin 12 luni. Aceștia vor putea solicita concediu pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani, sau trei ani în cazul copiilor cu handicap, alături de indemnizația lunară.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Parlament, după care, dacă va fi aprobat, va trebui promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, potrivit RomaniaTV.